Medicina Pe Net

Afla totul despre boli, tratamente si produse naturiste

Cancerul colului uterin

    Cancerul colului uterin constituie cea mai frecventa localizare a cancerelor la femeie. Apare cu predilectie intre 30 si 50 de ani, fara a avea o limita severa la o varsta mai tanara, sau mai inaintata.

In majoritatea cazurilor, debutul cancerizarii are loc la nivelul orificiului extern.

Cauzele cancerului de col uterin nu sunt elucidate, ca de altfel ale cancerului in general. El se dezvolta intotdeauna pe o leziune preexistenta a epiteliului.

Stadiile clinice sunt in numar de 4 si pot fi depistate prin metode clinice, metode paraclinice si confirmate histologic.

Stadiul I clinic este operabil, pentru ca leziunea intereseaza strict colul, fara metastaze ganglionare obligatorii. Tratamentul radical al acestei forme duce la vindecare majoritatea cazurilor.

Stadiul II clinic, considerat inca operabil, este forma in care procesul tumoral depaseste limitele colului, fara sa intereseze peretele pelvian, limitand in oarecare masura mobilitatea uterului.

Dupa directia organului spre care evolueaza, deosebim: stadiul II parametru, stadiul II vagin, stadiul II corp uterin.

Stadiul III clinic este forma inoperabila pentru ca procesul malign prinde ambele parametre si peretele pelvin. Uterul isi pierde mobilitatea, ganglionii regionali din jurul vaselor mari sunt duri si se pot palpa inapoia uterului. Sunt trei forme: stadiul III parametru, stadiul III vagin, stadiul III metastaza pelviana.

Stadiul IV clinic, in care procesul tumoral invadeaza organele invecinate. Diferentiem trei forme: stadiul IV vezica, stadiul IV rect, stadiul IV metastaza la distanta.

        Semne si simptome

   Simptomele de debut se caracterizeaza prin dezvoltarea leucoreei, care dupa microtraumatisme (irigatii, act sexual, tuseu digital, constipatie etc.) este patata cu sange, si precede sau insoteste hemoragia. Hemoragia apare in afara perioadei de menstruatie.

Menstruatiile sunt mai abundente si mai prelungite (menoragii) si apoi devin neregulate, pastrand aceeasi abundenta (metroragii).

Durerea este cu totul neinsemnata in aceasta faza (si pare mai mult o jena de corp strain), iar uneori poate lipsi total.

    Simptomele tardive ale cancerului colului uterin sunt aceleasi in stadiile II, III, IV si se contureaza din ce in ce mai evident.

Se adauga durerea, casexia (starea generala proasta a organismului) si fistulele, care dau aspectul grav al bolii.

Leucoreea este evidenta si abundenta , discret colorata in rosu, dand aspectul apei in care s-a spalat carnea si este urat mirositoare din cauza ulceratiei.

Hemoragia este din ce in ce mai abundenta si mai capricioasa pe masura ce procesul malign avanseaza. Bolnava se anemiaza treptat.

Durerea devine din ce in ce mai violenta, astfel ca, in stadiul IV, este aproape insuportabila. Durerea se datoreza extinderii procesului malign, care comprima si mai ales infiltreaza toate plexurile nervoase. Cuprinde intregul bazin, cu extinderi spre sale.

Starea generala se altereaza treptat, pe masura ce cancerul colului uterin progreseaza, bolnava devine palida, datorita impregnarii canceroase toxice si anemiei (din cauza hemoragiilor repetate).

Anorexia este selectiva, mai ales pentru carne si paine. Bolnava slabeste progresiv in forte fizice si psihice.

Este astenica si ajunge relativ rapid la casexie.

Hemoragiile repetate, leucoreea fetida, durerile violente, casexia extrema, la care se adauga fistule recto-vezico-vaginale, constituie tabloul final al unei bolnave de cancer de col uterin.

         Metode de depistare si diagnostic al cancerului de col

Exista metode de detectare si de precizare. Ele se completeaza reciproc si se succed cronologic:

  • examenul clinic
  • examinari paraclinice (testul Lahm-Schiller)
  • colposcopia
  • citodiagnosticul
  • examenul biopsic
  • histerografia
  • histeroscopia

         Evolutia si prognosticul

Evolutia si prognosticul depind de depistarea precoce.

In stadiile preclinice si chiar la stadiul I clinic, tratamentul permite supravietuire mai lunga si chiar vindecare.                          Prognosticul este grav cand procesul tumoral este depistat in stadiile III si IV, considerate inoperabile, deoarece invazia si metastazarea procesului canceros sunt extinse.

Evolutia este invers proportionala cu varsta, cu cat bolnava este mai tanara are un prognostic mai grav. Exista in unele cazuri, la tinere, o evolutie a cancerului in cateva luni.

La femeia in varsta, cancerul colului uterin are o evolutie mai lunga (2-3 ani).

In medie, cancerul colului uterin, netratat, evolueaza aproximata in 2 ani.

        Tratament

Tratamentul este legat de urmatoarele conditii: depistarea precoce, extinderea procesului tumoral, terapia rationala si precoce, de factori adjuvanti privind starea generala a bolnavei, moralul, psihic ridicat, varsta si integritatea mecanismelor de autoaparare impotriva agresiunii tumorale.

Tratamentul este axat pe metode chirurgicale, radiologice si citostatice.

    Metodele chirurgicale urmaresc extirparea focarului principal si a diseminarii ganglionare.

In formele incipiente, la femei tinere, in stadiile preclinice se executa amputarea colului uterin. In formele mai avansate, stadiul I clinic, se executa histerectomie totala simpla pana la histerectomie largita.

In formele avansate, stadiul II, tratamentul este radical, se executa limfadeno-colpo-histerectomie largita. Aceasta metoda consta din extirparea uterului, anexelor, parametrelor, ligamentelor uterosacrate cu treimea superioara a vaginului, ganglionilor iliaci externi si hipogastrici, la nevoie iliaci primitivi.

    Metodele radiologice constau din aplicarea de radiumterapie, roentgenterapie si cobaltoterapie.

Radiumterapia se aplica local, endouterin si intravaginal. Scopul este de a distruge tesutul tumoral din focar si propagarile.

Roentgenterapia poate fi aplicata in mai multe feluri: roentgeriterapia de contact, roentgenterapia profunda locala si roentgenterapia externa percutanata. Se fac sedinte zilnice.

In general, tratamentul anticanceros necesita intarirea factorilor de autoaparare prin vitaminizare, antianemice, ridicarea moralului si evitarea eforturilor fizice si psihice.

Sursa : www.sfatmedical.ro

Reclame
Lasă un comentariu »

Frigiditatea

Frigiditatea este o disfunctie sexuala ce se manifesta prin indiferenta sau aversiune fata de activitatea sexuala, reducerea libidoului si incapacitatea de a avea orgasm.

Frigiditatea nu trebuie confundata cu celelalte forme ale disfunctiei sexuale feminine.Dispareunia se manifesta prin aparitia unor dureri in timpul raporturilor sexuale si evoca la inceput o cauza organica. Vaginismul este o contractie involuntara a musculaturii perineale, din cauza caruia penetrarea devine dificila sau chiar imposibila si este in principal de origine psihologica. Anorgasmia reprezinta absenta (totala sau partiala) a orgasmului, desi dorinta sexuala este mentinuta.

Unii sexologi definesc frigiditatea drept absenta totala a placerii si a excitatiei atat in timpul contactelor sexuale, indiferent de partener, cat si prin masturbare. Indiferent de modul de definire, este evident ca o femeie ce sufera de frigiditate este de asemenea anorgasmica (in timp ce o femeie anorgasmica nu este in mod automat frigida).

Se poate distinge frigiditatea primara, care exista inca de la inceputul vietii sexuale a femeii, de frigiditatea secundara, care se instaleaza dupa o perioada in care femeia a avut o viata sexuala mai mult sau mai putin satisfacatoare.

Frigiditatea primara este asociata cu atitudinile negative fata de sexualitate sau de intimitate, diferite fobii, inhibitie sexuala, educatie strict religioasa, masturbare secreta, etc. Frigiditatea secundara se poate datora oboselii, stresului sau depresiei, dar poate avea drept cauza sarcina, IVS (intrerupere voluntara de sarcina), infertilitatea, histerectomia (indepartarea chirurgicala a uterului) sau menopauza.

Cauzele frigiditatii

Frigiditatea poate avea numeroase cauze, atat organice ( endocrine ), cat si psiho-comportamentale. In general insa, tabloul clinic al tulburarilor hormonale este evocator si se manifesta prin semne care apar inaintea problemelor sexuale.

In mod traditional, se credea ca frigiditatea se datoreaza unor probleme de ordin psihologic. Studiile recente au pus in evidenta numeroase cauze organice pentru disfunctiile sexuale feminine. Desi numeroase probleme sexuale au la baza o componenta psihologica, posibilele cauze organice trebuie excluse in timpul examenelor initiale.

– educatia stricta cu interdictii in ceea ce priveste sexualitatea (interzicerea nuditatii, a gesturilor afective parentale, a masturbarii, etc.)
– stima de sine scazuta
– sentimente de vina sau rusine fata de actul sexual
– antecedente de traumatisme sexuale ( viol )
– un prim raport sexual dureros sau traumatizant din punct de vedere psihologic
– acte sexuale in general dureroase sau nesatisfacatoare
– comunicare deficitara intre parteneri
– anxietate, depresie, stres sau oboseala
– frica de durere, infectii sau de o posibila sarcina
– lipsa unei stimulari adecvate
– absenta lubrifierii vaginale
– modificari legate de menopauza
– leziuni ale nervilor in urma unei interventii chirurgicale sau a unui traumatism
– unele medicamente (psihotrope, antihipertensive, etc.)
– infectii ginecologice
– malformatie vaginala
– boli endocrine sau cardiovasculare.

Diagnostic si tratament

Examenul medical este intotdeauna necesar pentru excluderea cauzelor fizice. In cazul frigiditatii secundare, se poate cauta o diminuare a nivelului de estrogeni sau un exces de progesteron sau prolactina. In majoritatea cazurilor insa, evaluarea medicala si testele de laborator nu pot evidentia o cauza organica.

Principalele doua tratamente sunt psihoterapia si terapiile comportamentale.

Psihoterapia dureaza intotdeauna mai multe luni sau chiar ani si este indicata in special in cazurile de frigiditate sau anorgasmie primara (care exista inca de la inceputul vietii sale sexuale).

Terapia comportamentala are o durata mai scurta si este indicata in cazurile de frigiditate secundara (cea care survine dupa o perioada de raporturi sexuale relativ satisfacatoare). In unele cazuri, este necesara terapia de cuplu.

Sursa : www.romedic.ro

Lasă un comentariu »

Anexita

Ce este anexita?

Anexita este o boală inflamatorie pelviană care afectează femeile active din punct de vedere sexual. Anexitele sunt inflamaţii ale trompelor şi ovarelor, iar când acestea se extind la nivelul uterului, trompei şi ovarelor, afecţiunea se numeşte metroanexită. Cea mai frecventă cauza a apariţiei anexitei este infecţia cu Chlamydia, infecţie care, netratată, poate duce la infertilitate sau la sarcină extrauterină.

Semne şi simptome anexită

Anexita se caracterizează prin dureri de abdomen şi la nivelul mijlocului, senzaţie de tensiune şi de arsură locală, durere acută, febră, tulburări urinare sau legate de menstruaţie, secreţie vaginala abundentă sau pierderi de sânge. Intensitatea durerilor este variabilă. Uneori durerile sunt surde, alteori violente, însoţite de dificultăţi de urinare. Anexita cronică se manifestă prin dureri de bazin, accentuate de frig, oboseală sau de către perioada ciclului menstrual. Raporturile sexuale devin dureroase. Deseori apar tulburări menstruale. În cazul în care prezinţi aceste simtome, vizita la medic este obligatorie, deoarece netratată la timp, anexita poate produce infertilitate.

Diagnostic anexită

Diagnostic de anexită va fi stabilit de către medic, în urma efectuării unor analize care să confirme existenţa unor anomalii specifice la nivelul ovarelor. Astfel, medicul ginecolog îţi va recomanda efectuarea unui examen microscopic al secreţiei vaginale, recoltarea unor probe de la nivelul colului uterin, un examen ecografic transvaginal şi, eventual, o laparoscopie. În urma efectuării acestor analize, medicul ginecolog va putea stabili cu exactitate dacă diagnosticul de certitudine este anexită sau nu.

Tratament anexită

Tratamentul bolii inflamatorii pelvine, constă, în general, în administrarea de antibiotice. Medicul ginecolog este cel care va putea stabili care este cel mai indicat tratament. În cazul în care anexita se află într-un stadiu extrem de avansat, iar tratamentul medicamentos devine ineficient, medicul va putea recomanda intervenţia chirurgicală. Aceste cazuri sunt, însă, extrem de rare. Un rol foarte important îl are şi odihna şi o igienă corectă.

Prevenirea anexitei

Cea mai bună modalitate de prevenire a anexitei este adoptarea unei igiene sexuale corecte care să împiedice infectarea cu Chlamydia, principalul factor determinant al anexitei. Astfel, protejarea în timpul actului sexual este cea mai eficientă metodă de prevenire. La fel de importante sunt şi controalele regulate la medicul ginecolog care pot ajuta la depistarea precoce a unei eventuale infectării cu Chlamydia. În cazul unei astfel de situaţii, este importantă administrarea tratamentului atât în cazul tău cât şi în cazul partenerului tău.

Sursa : www.sanatateatv.ro

Lasă un comentariu »