Medicina Pe Net

Afla totul despre boli, tratamente si produse naturiste

Alimentele si sanatatea

pe 3 Iulie 2011

   Nu există un mijloc mai bun pentru păstrarea sănătăţii — prin sănătate înţelegându-se perfectul echilibru morfologic şi funcţional al organismului — decât o hrană echilibrată.

Pentru a înţelege mai bine însemnătatea hranei şi rolul ei în păstrarea echilibrului morfologic şi funcţional al organismului, deci a sănătăţii, pentru a înţelege de ce şi cum trebuie să ne hrănim, ce înseamnă hrana normală, aşa-numita raţie de întreţinere, care sunt elementele ce alcătuiesc nutriţia — aşa-numitele elemente nutritive — şi ce sunt alimentele în general, trebuie să fie cunoscute principiile esenţiale de nutriţie şi de dietă. Cu cât aceste noţiuni vor fi mai bine cunoscute şi mai limpezi pentru fiecare gospodină, cu atât ele vor înţelege mai uşor ce înseamnă o alimentaţie raţională şi echilibrată şi ce importanţă are pregătirea alimentelor.
Organismul uman poate funcţiona numai dacă i se dau alimentele necesare, tot astfel cum o maşină are nevoie de combustibil. Deci, din punct de vedere energetic, organismul poate fi asemuit cu o maşină termică, deoarece energia dezvoltată de organism rezultă din oxidarea substanţelor alimentare, care pot fi comparate cu combustibilul necesar maşinii. Dar, spre deosebire de maşina termică, organismul poate funcţiona un timp limitat chiar în lipsa alimentelor, consumând propriile sale substanţe pentru producerea energiei necesare funcţionării sale normale.
Pentru a nu arde însă rezervele sale, organismul viu trebuie să primească mereu alimente care, prin oxidare să-i procure energia necesară. Energia conţinută în alimente, pusă în libertate prin oxidare, este apoi folosită pentru îndeplinirea nevoilor mecanice şi calorice ale organismului.
Energia eliberată de alimente se măsoară în calorii, o calorie reprezentând cantitatea de căldură necesară pentru ridicarea cu un grad a temperaturii unui gram de apă.

Nu toate alimentele dau însă aceeaşi cantitate de energie când sunt arse în organism. Ţinând seama şi de pierderile suferite de alimente în timpul digestiei, valoarea energetică a părţilor componente ale alimentelor este următoarea: proteinele 4 calorii pe gram, zaharurile 4 calorii pe gram, iar grăsimile 9 calorii pe gram.
Cu ajutorul acestor cifre se poate afla uşor valoarea energetică a alimentelor, dacă se cunoaşte compoziţia lor.
De exemplu, considerând că 100 g lapte conţin 3 g proteine, 4 g grăsime şi 5 g zaharuri, această cantitate de lapte va degaja aproximativ 68 calorii. În mod asemănător se poate socoti valoarea energetică a tuturor alimentelor.
Organismul uman, după activitatea pe care o desfăşoară, are nevoie zilnic de o anumită cantitate de alimente. De exemplu, pentru o muncă foarte uşoară, sunt necesare 30 calorii pentru kilogramul de greutate corporală, adică un bărbat de 70 kg necesită 2 100 calorii, iar o femeie de 60 kg, 1 800 calorii. Pentru o muncă uşoară sunt necesare 40 calorii pentru kilogramul de greutate corporală, adică respectiv 2 700 calorii pentru un bărbat de 70 kg şi 2 400 calorii pentru o femeie de 60 kg. La fel, pentru o muncă mijlocie sunt necesare 45 calorii pentru kilogramul de greutate corporală, pentru o muncă grea 50 calorii, iar pentru o muncă foarte grea 60 calorii ceea ce revine, respectiv, la 4 200 calorii pentru un bărbat de 70 kg şi la 3 600 calorii pentru o femeie de 60 kg, în medie.
Trebuie să se ştie însă, că în afară de energia mecanică sau calorică, organismul uman şi, în general, orice organism viu are nevoie şi de alte elemente, mult mai complexe. Pentru refacerea ţesuturilor uzate, el are nevoie de elemente nutritive numite plastice. Organismul are nevoie, de asemenea, de aşa-numitele elemente regulatorii, indispensabile unei bune funcţionări.

Alimentaţia care procură organismului uman atât elementele energetice şi elementele plastice necesare refacerii ţesuturilor uzate. Cât şi elementele regulatorii, necesare bunei funcţionări a organismului, constituie ceea ce se numeşte regimul alimentar complet sau raţia de întreţinere.
Prin regim alimentar complet sau raţie de întreţinere se înţelege, deci, hrana care, ţinând seamă de greutatea individului, de vârsta şi de activitatea sa, îi acoperă toate nevoile sale organice, menţinându-l în perfectă stare de sănătate, sau, cu alte cuvinte, regimul alimentar care aduce organismului toate elementele necesare, nu numai energetice, dar şi plastice şi regulatorii, şi pentru menţinerea permanentă a stării de sănătate.
Când regimul alimentar nu aduce, vreme mai mult sau mai puţin îndelungată, toate elementele necesare, se produce un dezechilibru în organism şi apar tulburări de nutriţie.

Aşadar, regimul alimentar, pentru a fi complet, adică pentru a aduce raţia de întreţinere indispensabilă în raport cu vârsta, cu sexul, cu starea individului sau cu munca sa, trebuie să conţină: elemente plastice (proteine), elemente energetice (zaharuri sau grăsimi) şi elemente regulatorii (vitamine, săruri minerale şi apă) şi să îndeplinească următoarele condiţii:
• să cuprindă alimente care să procure energia necesară, mecanică şi calorică, în raport cu activitatea individului;
• să procure cantitatea de proteine necesară menţinerii şi reparării ţesuturilor;
• să procure cantitatea de vitamine necesară bunei funcţionări a organismului;
• să procure sărurile minerale necesare rolului regulator şi structural şi, în sfârşit,
• să furnizeze cantitatea de apă necesară menţinerii echilibrului hidric, structural şi vector.
Astfel, pentru un bărbat de 70 kg, sunt necesare cel puţin 70 g proteine pe zi, din care aproximativ 2/3 să provină din lapte, ouă şi carne, iar 1/3 din cereale, legume şi fructe; 350 g zaharuri, care să provină din fructe, pîine şi făinoase şi aproximativ 70—140 g grăsimi din care 1/2 să fie de origine animală (unt, untură), şi 1/2 uleiuri vegetale.
Aceste necesităţi sunt mai mari la femei în cursul sarcinii, când cantitatea de proteine trebuie să fie mărita la 1,50 g pentru kilogramul de greutate corporală, astfel încât i să se contribuie prin aceasta la repararea şi menţinerea ţesuturilor mamei, cum şi la creşterea şi formarea ţesuturilor speciale şi a ţesuturilor fătului. De asemenea, femeia însărcinată are nevoie de mai multe vitamine şi săruri, minerale.
Regimul alimentar din timpul alăptării trebuie sa fie mai bogat, astfel încât să acopere atât nevoile mamei, cât şi ale copilului. Cantitatea de proteine trebuie să atingă 2 g pentru kilogramul de greutate corporală, iar cantitatea de vitamine şi de săruri minerale, în special săruri de calciu, trebuie de asemenea mărită.
Hrana sau alimentaţia sugarului sau a copilului este diferită după vârsta sa; ea variază la sugari de la o lună la alta, iar la copil, nevoile sunt proporţional mult mai mari decât la adultul normal. De exemplu, faţă de adultul normal, copilul până la 18 ani are nevoie de o cantitate mult mai mare de proteine, până la 3,5 g pentru kilogramul de greutate corporală; de asemenea, necesităţile de zaharuri pot să atingă până la 10 g pentru kilogramul de greutate corporală.
Dimpotrivă, nevoile alimentare sau raţia de întreţinere a bătrânilor este mult mai redusă; ea trebuie potrivită după activitatea pe care o desfăşoară care, în general, este mai scăzută. De exemplu, cantitatea de proteine consumată zilnic trebuie micşorată pînă la 1/2 din nevoile adultului.

   Proteinele se găsesc atât în alimentele de origine animală, cât şi în cele de origine vegetală. Carnea, peştele (20-30% proteine), ouăle (12%), laptele (3,5%) şi brânzeturile (13-28%) sunt sursele principale de origine animală, iar legumele uscate (fasolea, mazărea, lintea, bobul) (20-25%), cerealele (10%), pastele făinoase (10-15%) şi mai puţin fructele şi legumele verzi sunt sursele de origine vegetală.
În organism, proteinele intră în alcătuirea tuturor celulelor, proporţia lor fiind mai ridicată în muşchi, în inimă şi în sînge.
Ele sunt substanţe care prin hidroliză dau naştere la corpi mai simpli, numiţi amino-acizi. Parte din aceşti amino-acizi, conţinuţi în molecula de proteină, sunt indispensabili din punct de vedere nutritiv, deoarece ei nu pot fi sintetizaţi sau produşi în organism, ci trebuie neapărat să fie introduşi de alimente, pentru a putea fi folosiţi Ia creşterea, refacerea şi păstrarea ţesuturilor.
După cum conţin sau nu amino-acizii indispensabilii organismului, proteinele se împart în proteine complete, parţial complete şi incomplete.
   Proteinele complete conţin toţi amino-acizii necesari creşterii, menţinerii vieţii şi reparării ţesuturilor, Ele sunt cazeina şi lactoalbumina din lapte, ovalbumina din ouă şi altele din cereale. Prin urmare, laptele, brânza, ouăle, carnea de vită, de peşte şi de pasăre şi, în foarte mică măsură, cerealele conţin proteine complete.
Proteinele parţial complete menţin viaţa, dar nu pot ajuta la creşterea normală a ţesuturilor. Ele se găsesc în grâu, în orz şi în orez; de asemenea în legumele uscate (fasole, linte, mazăre, bob).
   Proteinele incomplete nu pot menţine viaţa şi nu pot ajuta la creşterea organismului atunci când sunt folosite ca unic izvor de proteine.

   Zaharurile sau glucidele sau hidraţii de carbon sunt substanţe foarte răspândite în alimentele de origine vegetală şi mai puţin în cele de origine animală. Cerealele (grâul, porumbul, secara şi produsele obţinute din ele, ca pastele făinoase (70-75%) şi pâinea (50%)), fructele (strugurii, merele, perele, prunele, caisele etc. (5-20%)), legumele verzi (morcovii, sfecla, mazărea verde, fasolea verde, ceapa, dovleceii, bamele, spanacul), legumele uscate boabe (fasolea, mazărea, lintea, bobul), cum şi nucile, castanele şi cartofii, constituie surse foarte bogate de zaharuri de origine vegetală (50-60%); iar zahărul, mierea, dulceţile şi marmeladele sunt extrem de bogate în hidraţi de carbon, zahărul conţinând 100%.
Alimentele de origine animală care conţin zaharuri sub formă de glicogen sunt mai ales carnea, muşchii, ficatul; sângele conţine glucoză, iar laptele, lactoză.
Un gram de glucide furnizează prin ardere 4,1 calorii. Eliberarea energiei prin arderea glucidelor se face foarte rapid comparativ cu lipidele. De aceea glucidele mai ales sub formă de glucoza sau zaharoza sunt recomandate la oamenii care prestează eforturi de mare intensitate şi de durată scurtă, deci care necesită o sursă energetică rapidă (de exemplu sportivii). Glucidele mai sunt importante pentru metabolismul lipidelor şi proteinelor. De aceea s-a spus pe bună dreptate că “lipidele ard la focul hidranţilor de carbon”. Deşi ocupă ponderea cea mai importantă în alimentaţia omului, consumul exagerat este dăunător putând duce la instalarea obezităţii, dislipidemiilor şi a diabetului zaharat. Cele mai dăunătoare sunt concentratele de glucide (zahăr, produse zaharoase, gemuri, dulceţuri, etc), iar cele mai recomandabile sunt cele provenite din cereale fructe şi legume (de tipul amidonului).

   Grăsimile sau lipidele reprezintă o sursă importantă de energie pentru organism (un gram de grăsime ars produce 9,3 calorii) si constituentul preponderent al ţesutului adipos din organism (grăsimi depuse sub piele). Ele se găsesc atât în alimentele de origine animală, cât şi în cele de origine vegetală. Cele de origine animală sunt mai ales untul şi margarina (80-85%), frişca, smântâna (20%), brânzeturile grase (20-30%), laptele (4%), gălbenuşul de ou, untura (100%), slănina (70%), seul topit (99-100%) şi cărnurile grase (15-30%). Grăsimile de origine vegetală se găsesc în unele fructe (măsline, nuci, alune, migdale) (40-60%), cum şi în seminţele oleaginoaselor (floarea soarelui, dovleac etc.) din care se scot uleiurile vegetale cornestibile (99-100%). Este cunoscut că grăsimile vegetale care conţin acizi graşi nesaturaţi (uleiuri de germene de porumb, de floarea soarelui, de soia, etc.) consumate crude, adăugate la mâncare au un rol antiaterosclerotic scăzând colesterolul din sânge. Grăsimile animale (carnea grasă, untul, untura, ouăle, etc.) conţin în schimb acizi graşi saturaţi care duc la depunerea colesterolului în peretele arterelor, deci la ateroscleroză si boli deosebit de grave ca: infarctul miocardic, accidentele vasculare cerebrale ischemice, hipertensiunea arterială, hiperlipidemiile.

   Vitaminele sunt elemente regulatorii ale nutriţiei, indispensabile vieţii animale. Alimentaţia sau raţia de întreţinere trebuie să le conţină pe toate, fiecare dintre ele având un rol specific şi indispensabil. Ele trebuie să fie cuprinse în alimente, deoarece organismul uman nu le noate sintetiza. Lipsa lor din alimentaţie produce tulburări caracteristice pentru fiecare dm ele, tulburări care dispar îndată ce sunt din nou introduse în organism împreună cu alimentele. Aceste tulburări provocate de lipsa de vitamine se numesc avitaminoze.
Vitaminele sunt produse aproape numai de plante. Compoziţia lor chimică nefiind cunoscută la început, ele au fost notate cu literele alfabetului, în ordinea descoperirii lor.
Trebuie să se ştie, de asemenea, că vitaminele sunt în general substanţe pe care căldura şi agenţii fizici le distrug uşor.
Vitaminele pot fi împărţite schematic în două mari categorii: vitaminele liposolubile sau solubile în grăsimi, aduse deci în special de alimentele grase, şi vitaminele hidrosolubile sau solubile în apă, aduse de celelalte alimente.

În prima categorie sunt cuprinse vitaminele A, D, E şi K, iar în a doua categorie, vitaminele din grupa B şi din grupa C.
   Vitamina A se găseşte răspândită atât în alimentele de origine animală, cât şi în cele de origine vegetală. Untul, frişca, smântâna, laptele, brânza grasă, gălbenuşul de ou, ficatul sunt izvoarele cele mai bogate în vitamina A de origine animală, pe când zarzavaturile (spanacul, păpădia, roşiile, ştevia, morcovii, urzicile), fructele (caisele, piersicile, dovleacul) sunt izvoarele cele mai importante de provitamină A, sau caroten. Necesarul de vitamină A pentru un adult este acoperit prin ingerarea unei cantităţi de 500 g lapte, 40 g unt, un ou, zarzavaturi şi fructe. Lipsa de vitamină A din alimentaţie provoacă tulburări vizuale, tulburări digestive şi tulburări ale pielii.
   Vitamina D se găseşte mai ales în unt, în lapte şi în gălbenuşul de ou. În cantitate mai mare se găseşte în untura de peşte. Tulburările care apar din cauza lipsei vitaminei D provoacă rahitismul infantil sau cel tardiv, tulburări de calcificare a oaselor şi a dinţilor.
   Vitamina E se găseşte în embrionul cerealelor necojite, în zarzavaturile verzi, în uleiurile vegetale, în lapte, unt şi gălbenuşul de ou. Vitamina E este necesară reproducerii; lipsa ei provoacă lipsa de fecunditate, avort spontan la femei, iar la bărbaţi, sterilitate.
   Vitamina K se găseşte în toate părţile verzi ale plantelor, în frunzele ofilite, în bacterii, în ficat şi este elaborată de flora intestinală. Ea este indispensabilă pentru coagularea sângelui, lipsa ei provocând tulburări hemoragice de coagulare.
   Vitamina B1 se găseşte răspândită atât în regnul vegetal, cât şi în cel animal, dar mai ales în tărâţele cerealelor şi în embrionul lor. Cantităţi mai mici de vitamină B1 se găsesc în cereale necojite, în pâine neagră, legume uscate, nuci, ciuperci, zarzavaturi şi fructe proaspete. Drojdia de bere este însă foarte bogată în vitamina B1. Ea se găseşte, de asemenea, în rinichi, în ficat şi în carnea slabă de porc. S-a dovedit că vitamina B1 păstrează buna funcţionare a sistemului nervos şi a aparatului digestiv, lipsa ei ducând în special la tulburări nervoase şi tulburări în nutriţie.
   Vitamina B2 sau riboflavina este foarte răspândită în natură. Alimentele de origine animală care conţin această vitamină sunt în special rinichii, ficatul, inima, creierul, muşchii, albuşul de ou, brânza şi laptele. Culoarea uşor gălbuie a zerului de lapte se datoreşte lactoflavinei sau riboflavinei. Spanacul, lăptucile, varza, mazărea verde, fasolea verde şi fructele contin de asemenea vitamina B2. Acţiunea vitaminei B2 este extrem de importantă, atât în dezvoltarea organismului, cât şi în nutriţie sau metabolism, favorizând procesele de oxidare celulară. În lipsa ei din alimentaţie, apar tulburări generale, tulburări gastro-intestinale şi tulburări ale unghiilor şi ale părului.
   Vitamina PP se găseşte în alimentele de origine animală şi vegetală, sub formă de acid nicotinic. Alimentele de origine animală bogate în aceasta vitamină sunt ficatul, rinichii, glandele suprarenale şi peştii. Ouăle şi laptele sunt foarte sărace în vitamina PP. Dimpotrivă, grâul, orzul, meiul şi, într-o oarecare măsură cartofii, sunt alimente bogate în vitamina PP. Ea lipseşte însă aproape complet din porumb, mălai, slănină, ceapă uscată şi fructe (mere, struguri, pere şi prune, proaspete şi uscate). În drojdia de bere se gaseşte în cantitate foarte mare. Vitamina PP este extrem de importantă, deoarece previne apariţia pelagrei şi vindecă această boală. Vitamina PP este indicată de asemenea în tulburările de nutriţie (diabet zaharat şi gută) şi în tulburările vasculare (degerături şi tulburări hepatice).
Tot din grupa vitaminei B face parte şi acidul folic, izolat la început din foile verzi, şi apoi din drojdia de bere, ficat şi rinichi. El are o acţiune primordială asupra elaborării globulelor din sânge, lipsa lui din alimentaţie provocând anemii foarte grave.
   Vitamina B12 se găseşte în special în ficat. Preparatele purificate au o culoare roză datorită sărurilor de cobalt. Ca şi acidul folic, ea poate fi în parte sintetizată şi de flora intestinală. Vitamina B12 are un rol principal în producerea globulelor roşii în sânge, lipsa ei din alimentaţie putând duce la anemii, mai ales la anemie pernicioasă şi tulburări nervoase.
Din grupa vitaminei C fac parte vitaminele C şi P. Vitamina C, antiscorbutică, se găseşte în cantitate foarte mare în fructele de măceş, în ardeiul gras, roşu şi verde, în pătlăgelele roşii şi în lămâi, portocale, mandarine; celelalte fructe (căpşuni, fragi, smeură, coacăze) conţin cantităţi mai mici de vitamină C. Dintre zarzavaturi, varza şi cartofii conţin cele mai importante cantităţi de vitamină C. Ea se găseşte, de asemenea, în alimentele de origine animală: ficat, inimă, muşchi. Trebuie să se ştie, că alimentele, chiar cele mai bogate în vitamină C, fierte, vreme îndelungată, pierd în întregime vitamina. Vitamina C previne şi vindecă scorbutul. În lipsa sa din alimentaţie apar nu numai scorbutul şi tulburările osoase, dentare şi pigmentare, dar şi tulburări în stare generală, manifestate prin oboseală.
În sfîrşit, vitamina P se găseşte în coaja de lămâi, în mandarine şi în ardeii graşi, roşii şi verzi. Acţiunea sa este legată de permeabilitatea peretelui capilarelor. Lipsa sa din alimentaţie duce la scăderea rezistenţei capilarelor şi apariţia tulburărilor hemoragice.

   Sărurile minerale sunt substanţe tot atît de necesare vieţii ca şi vitaminele. Ele se găsesc atât în alimentele de origine vegetală, cât şi în cele de origine animală. Ele au o anumită specificitate pentru diferitele ţesuturi ale organismului, calciul şi fosforul pentru oase, fierul şi cuprul pentru sânge, sulful pentru cartilaje. Cele mai importante săruri minerale necesare unei bune nutriţii sunt calciul, fosforul, clorul, sodiul şi fierul.

   Calciul se găseşte în cantitate mare în lapte dulce, în laptele bătut, în iaurt şi în brânzeturi, care formează sursele cele mai bogate şi mai bune de calciu, pentru necesităţile organismului. Legumele uscate, nucile, zarzavaturile şi fructele sunt surse mai puţin importante. În organism, calciul ia parte la alcătuirea scheletului şi a dinţilor. Iar în sînge se găseşte sub formă liberă sau legat de proteine. La copii, cantitatea indispensabilă pentru creşterea oaselor şi a dinţilor este de 1 g pe zi; această cantitate este procurată de 1 litru de lapte. Mama, în cursul sarcinii şi în cursul alăptării, trebuie să primească o cantitate dublă, deoarece altfel fătul îşi ia calciul necesar din rezervele mamei, producând decalcificarea organismului acesteia. Lipsa îndelungată de calciu din alimentaţie produce apariţia, în special la copii, de decalcificări, rahitism şi carii dentare.

   Fosforul se găseşte în mai multe alimente decât calciul. Laptele şi derivatele sale, gălbenuşul de ou şi carnea sunt izvoarele animale cele mai bogate în fosfor; iar legumele uscate, nucile şi zarzavaturile, sunt izvoarele vegetale. Fosforul este indispensabil vieţii, găsindu-se în toate ţesuturile din organism. El ia parte în special la formarea scheletului, sub formă de fosfat de calciu şi se găseşte sub formă de fosfolipide în sistemul nervos. Lipsa fosforului, din alimentaţie duce pe de o parte la decalcificarea oaselor, şi dinţilor, iar pe de altă parte, la importante tulburări de nutriţie şi la tulburări de astenie nervoasă şi musculară.

   Clorul, ca şi sodiul, se găsesc în cantităţi variabile în alimentele de origine vegetală şi animală, însă sunt procurate organismului mai ales de sarea de bucătărie.
Lipsa lor din alimentaţie duce la tulburări diferite, în special la oboseală, scăderea tensiunii arteriale, lipsă de poftă de mâncare şi uneori la tulburări şi mai grave.

În sfîrşit, fierul se găseşte atât în alimentele de origine animală, cât şi în cele de origine vegetală. Alimentele de origine animală care conţin fier în cantităţi mai mari sunt sângele şi organele bogate în sânge (ficatul, splina, măduva roşie a oaselor, rinichii, inima, muşchii, precum şi gălbenuşul de ou). Laptele, deşi este sărac în fier, îl conţine sub o formă complet asimilabilă şi constituie pentru sugari singurul izvor de fier. Alimentele de origine vegetală care conţin fier sunt, în ordinea bogăţiei lor, zarzavaturile (spanacul, păpădia, urzicile, ştevia, lăptucile, varza) legumele uscate (fasolea, mazărea, lintea, bobul), şi fructele uscate (caisele, prunele, smochinele, stafidele, şi curmalele), cerealele necojite şi pâinea neagră. În organism fierul se găseşte mai ales în sânge, ficat, măduva roşie a oaselor, splină şi muşchi. În general, un regim alimentar care cuprinde ouă, ficat sau carne, verdeţuri, lapte, fructe şi pâine neagră, aduce zilnic cantitatea necesară de fier. Dimpotrivă, când regimul alimentar este sărac în fier, apar anemii speciale, numite anemii prin lipsă de fier. Aceste anemii apar de asemenea la fete în epoca pubertăţii (anemii clorotice) şi la bătrâni. Ele mai apar adeseori la bolnavii cu tulburări digestive care nu pot să utilizeze fierul.

Nu trebuie uitat, însă că şi apa este un element nutritiv important, fiind absolut indispensabilă vieţii. Apa intră în compoziţia tuturor ţesuturilor formând 75% din greutatea corpului uman şi suprimarea ei din alimentaţie provoacă apariţia rapidă a unor tulburări grave. Apa este introdusă în organism fie ca atare, fie împreună cu alimentele. Astfel, laptele conţine 87% apă, zarzavaturile, 70 — 95%, iar carnea, 75% apă.
Apa este indispensabilă vieţii organismului, deoarece fără ea schimburile chimice nu pot avea loc. Ea transportă elementele nutritive, produşii hormonali şi produsele de excreţie. Ea reglează temperatura corpului prin evaporare la nivelul plămânului şi pielii. Cantitatea necesară de apă variază între 1 000 şi 1 500 cm3 pe zi.

Toate elementele nutritive menţionate mai sus (proteine, zaharuri, grăsimi, vitamine, săruri minerale şi apă) sunt aduse organismului prin alimente, care, în majoritatea cazurilor, nu pot fi consumate ca atare. Ele trebuie pregătite pentru a fi mai plăcute !a vedere, mai gustoase, mai hrănitoare şi mai uşor digestibile.

 

 

Sursa : www.retete-culinare.biz


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: